loader
Foto

Cântec pentru Mării şi Mărioare, într-o ediţie specială „Tezaur folcloric” | VIDEO

Pe 15 august, Mării şi Mărioare ale cântecului românesc, invitaţi de seamă din zone diferite ale ţării ne aduc voia bună şi cântecul lor de-acasă, încărcat de emoţie şi frumuseţe, într-un regal folcloric de excepţie. „Tezaur folcloric” - la ora 12.30, la TVR 1 şi la ora 14.00, la TVR Folclor.

 

De peste 40 de ani, emisiunea „Tezaur folcloric”, cea mai populară emisiune de folclor din România, promovează valorile patrimoniului cultural material şi imaterial, din toate zonele ţării, la Televiziunea Română. Iar cu ocazia sfintei sărbători a Adormirii Maicii Domnului, toată frumuseţea cântecului şi a portului românesc se revarsă în studioul TVR, într-o atmosferă caldă, purtându-ne, cu cântecul, graiul şi gândul, pe uliţele satului tradiţional. O ediţie specială a emisiunii „Tezaur folcloric” a fost programată, pe 15 august, începând cu ora 12.30 la TVR 1 şi ora 14.00 la TVR Folclor.

„Dedicăm această ediţie şi mentorului nostru, omului de televiziune şi marelui realizator de emisiuni folclorice Marioara Murărescu, despre care sunt sigură că veghează şi este mândră de realizările oamenilor în care şi-a pus nădejdea. Gândul zboară către ceruri la fiecare sărbătoare, la fiecare ediţie realizată, iar recunoştinţa este veşnică...”, afirmă Gheorghiţa Nicolae, realizatoarea şi prezentatoarea emisiunii.

(w882) Tezaur Sf.

Mării şi Mărioare ale cântecului românesc, invitaţi de seamă din zone diferite ale ţării ne aduc voia bună şi cântecul lor de-acasă, încărcat de emoţie şi frumuseţe, într-un regal folcloric de excepţie. „Sunt colaboratori dragi, care slujesc folclorul românesc din diferite ipostaze, fie aceea de coordonator al unor colective artistice deosebite, fie ca profesor, ca realizator de emisiuni folclorice sau ca interpret”, mai explică realizatoarea TVR.

(w882) Tezaur Sf.

Îşi sărbătoresc onomastica împreună cu telespectatorii TVR Mariana Ionescu, Maria Lia Bologa, Marioara Man Gheorghe, Maria Tripon, Maria Carmen Sas, Mariana Stănescu Verman, Antonia Maria Pop, Ioana Maria Ardelean, Maria Radu, Măriuca Verdeş, Marian Medregoniu; alături de ei, vin interpreţi care aduc sărbătoriţilor, în dar, cântecul lor: Marius Ciprian Pop, Leontina Dorca, Valentin Grigorescu, Carmen Iordache, Ilie Caraş, Mihaela şi Ciprian Istrate.

(w882) Tezaur Sf.

Cântec pentru Mării şi Mărioare, o adevărată pledoarie pentru tradiţii, pentru cântecul, graiul şi portul românesc, într-o ediţie „Tezaur folcloric” de sărbătoare, la TVR 1 şi un program special de Sfânta Maria la TVR Folclor.

 

Producător tv: Roxana Păpuşoi

 
Festivalul „Strugurele de Aur” - trei zile de cântec, tradiție și noi generații de artiști, în direct la TVR

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” se desfășoară în perioada 2–4 septembrie, la Palatul Cultural din ...

„Virtuozitate și excelență artistică”, în seara a treia a Festivalului de Folclor Mamaia 2026, în direct la TVR

Ultimii doi concurenţi care nu au putut performa, din cauza întreruperii serii a doua a festivalului joi seară, vor urca pe scenă în deschiderea ...

Sărbătoare la „Mamaia” Folclor: Paul Surugiu-Fuego marchează 50 de ani cu un spectacol în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

 

#TVRfolclor