Inspirat de atmosfera târgurilor de altădată, artistul a adus în prim-plan ceea ce el numește „muzica urbană veche” – o expresie pură a tradițiilor românești, neatinsă de influențele moderne.

Cariera sa muzicală s-a împletit cu studiile teologice, ce i-au consolidat și mai mult legătura cu valorile spirituale ale poporului român. A renunțat însă la preoție pentru a-și dedica viața muzicii populare, devenind una dintre figurile îndrăgite la evenimentele și festivalurile de folclor din România.

În interviul pe care ni l-a acordat, Daniel Trifu ne dezvăluie cum percepe spiritul românesc, continuitatea între generații în folclor, colaborările speciale și mentorii care i-au influențat drumul.

Dacă ar fi să descrieți folclorul țării noastre într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

„Românism” - pentru că acest termen are la bază cultura tradițională, în opinia mea. Este fundamentul identității noastre și ceea ce ne diferențiază ca popor.

Cum vă simțiți când vedeți tineri interpretând cântecele tradiționale românești?

Apreciez continuitatea între generații. Este minunat să vezi cum tinerii preiau aceste valori și le duc mai departe. Ei sunt cei care asigură viitorul folclorului și identității noastre culturale.

Ați explorat vreodată colaborări cu artiști din alte genuri muzicale?

Da, am avut o colaborare cu regretata Rona Hartner, împreună cu care am realizat melodia „Hai, noapte”.  De asemenea, mentorul meu a fost artistul Ion Ghițulescu, care, la începutul carierei mele, m-a luat sub aripa sa. A avut încredere în mine și m-a ajutat să îmi găsesc drumul în lumea muzicii populare.

Cum percepeți situația actuală a folclorului în contextul pieței muzicale contemporane?

Piața muzicală oscilează în funcție de mersul societății. Dacă în societate este haos, atunci și în muzică apar diferite curente perturbatoare. Este important să ne păstrăm rădăcinile și să promovăm folclorul autentic, chiar și în aceste condiții dificile.

Ce gânduri vă inspiră publicul atunci când sunteți pe scenă? Ne puteți povesti o întâmplare deosebită?

Publicul îmi dă încredere și fericire. Îmi amintesc un moment emoționant: la primul meu mare concurs, în anul 2010, am fost atât de copleșit de emoții încât nu am putut să mai cânt, simțeam că am amorțit. Am ieșit de pe scenă, dar publicul m-a încurajat fantastic, iar acest lucru m-a motivat să continui. În cele din urmă, am obținut locul al treilea. A fost o lecție despre curaj și sprijinul pe care publicul îl poate oferi unui artist.

Sursa foto: Tezaur Folcloric, TVR1.