loader
Foto

Matilda Pascal Cojocărița: ”Mă încarc cu energie când sunt în mijlocul oamenilor”

”Televiziunea Română, pentru mine, este cea care m-a format ca artist (...) M-au modelat realizatorii care şi-au dat sufletul pentru Televiziunea Română, pentru serviciul lor şi pentru emisiunile pe care le făceau, puneau tot efortul şi tot sufletul pentru a aduce în faţa telespectatorului ce e mai frumos.”

 

Povestea Matildei Pascal Cojocăriţa a început în orașul Negreşti, județul Vaslui. Iar pasiunea pentru muzica populară a venit de la sine. Dragostea pentru folclor, moștenită din generație în generație și sâmburele de talent ce aștepta să înflorească la momentul potrivit au călăuzit-o pas cu pas pe tânăra artistă pe drumul ei.

(w882)

Am aflat din interviurile acordate televiziunii de-a lungul timpului, că la 9 ani se înscria singură, fără ştirea părinţilor, la Ansamblul de amatori al Casei de Cultură din Negreşti. În 1978, i se acorda Premiul special al juriului în cadrul primului festival la care a participat, Festivalul „Maria Tănase" din Craiova. Iar în 1985, câștiga valorosul trofeu „Floarea din gradină.”

”Prima întâlnire cu Televiziunea a fost la Floarea din grădină, concurs care te consacra.”

În 1986, lansa deja primul disc. O carieră impresionantă a urmat, spectacole și festivaluri, cu albume de muzică populară, cântece de petrecere, romanțe și piese din repertoriul Mariei Tănase. ”Am trăit o viață cât o sută, până acum”, mărturisea artista într-un interviu pentru ”Rețeaua de idoli”.

(w882)

”Scena este sacră, este o lumină care te înnobilează, care te face frumos, care te face să strălucești.”

(w882)

La peste 50 de ani de la momentul lansării, Matilda Pascal Cojocărița se consideră „un interpret care slujește cu devotament, mândrie și onoare folclorul românesc și care a abordat în periplul său artistic și cântecul de petrecere, romanţa, muzica veche”.

”Nu practic altfel de muzică, decât muzica adevărată. Iubesc petrecerea, muzica de petrecere, iubesc romanța.”

(w882)

Cariera și viața personală s-au împletit armonios pentru Matilda Pascal Cojocărița, atunci când l-a cunoscut pe maestrul violonist Ștefan Cigu.

(w882)

„Pe vremea când eram tânără şi îndrăgostită... făceam cântecele. Acum, de când am îmbătrânit, mai puţin cu dragoste, mai mult de joc. Din repertoriul meu nu lipsesc însă cântecele de dragoste... sunt cele mai frumoase, cu sentiment, reale. Eu nu sunt adepta cântecelor lacrimogene, pe mine mă caracterizează mai mult melodiile optimiste. Îmi place cântecul de joc şi îmi place să mă inspir din realitate şi din cântecele culese de-a lungul anilor, de la ţăranul care mergea la joc odată, dar acum trebuie să o recunoaştem: nu prea mai avem de unde culege nemodernizat. Acum se creează totul, eu, cu ceea ce am cules în anii '70, anii ´80, cu acelea am rămas şi de acolo mă înspir, din culegerile pe care le aveam din vremuri de demult...”, povestea interpreta la filmările spectacolului „Cu drag... de Dragobete”, de la TVR1, în 2023.

Foto și info: arhiva TVR

 

 

 

19:00 Popasuri folclorice

*Emisiune de folclor

20:00 Concert / Festival folcloric

 
Liliana Laichici, vocea Banatului

Liliana Laichici, vocea Banatului

publicat: duminică, 15 septembrie 2024

Cu ocazia zilei sale de naștere, îndrăgita artistă va fi omagiată de TVR Folclor, un moment special care scoate în evidență cariera sa de succes ...

Grigore Leşe: „Știi ce înseamnă să dai sens vieții? Să cânți pe o strună o melodie și în timpul cântatului, să nu schimbi instrumentul!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Maestrul naiului

Maestrul naiului

publicat: joi, 12 septembrie 2024

Născut pe 6 aprilie 1941, Gheorghe Zamfir a devenit o figură de referință în muzica tradițională românească, cel care a dus naiul pe cele mai ...

 

#TVRfolclor