loader
Foto

Matilda Pascal-Cojocăriţa: „Eu sunt un produs al Televiziunii Române şi sunt mândră pentru asta!” | VIDEO

„Este strict necesar pentru Televiziunea Română să aibă un astfel de program de folclor, mai ales că Arhiva de aur a televiziunii este atât de bogată şi, în atâţia ani de zile, a adunat material valoros”... Pe 24 februarie, interpreta a fost invitata Iulianei Tudor la „Cu drag... de Dragobete”, spectacolul extraordinar care a marcat lansarea oficală a postului TVR Folclor.

 

La 9 ani, se înscria singură, fără ştirea părinţilor, la Ansamblul de amatori al Casei de Cultură din Negreştii de Vaslui, oraşul său natal. Toţi membrii familiei ei cântau, dar nimeni nu îndrăznise până atunci să urce pe o scenă.

Matilda Pascal Cojocăriţa şi-a început cariera artistică la 12 ani. În 1978 a primit Premiul special al juriului în cadrul primului festival la care a participat, Festivalul „Maria Tănase", organizat la Craiova.

În 1985 caştiga trofeul „Floarea din gradină”, ce a constituit o adevărată rampa de lansare. „Atunci am prins trenul”, declara Matilda Pascal Cojocăriţa...

În 1986 a lansat primul ei disc. De atunci şi până în prezent a înregistrat mai multe albume cu muzică populară, cântece de petrecere, romanţe şi piese din repertoriul Mariei Tănase.

La peste 50 de ani de la momentul lansării, cu o carieră impresionantă şi o experienţă a spectacolului greu de egalat, se consideră „un interpret care slujește cu devotament, mândrie și onoare folclorul românesc și care a abordat în periplul său artistic și cântecul de petrecere, romanţa, muzica veche”.

„Televiziunea Română, pentru mine, este cea care m-a format ca artist, ca om care a văzut pentru prima dată studioul unei televiziuni. Am cunoscut acolo oameni care mi-au format atât cariera, dar şi ca om. M-au modelat realizatorii care şi-au dat sufletul pentru Televiziunea Română, pentru serviciul lor, şi pentru emisiunile pe care le făceau, puneau tot efortul şi tot sufletul pentru a aduce în faţa telespectatorului ce e mai frumos. Televiziunea Română, v-am zis, este cea care m-a format ca artist. Eu sunt un produs al Televiziunii Române şi sunt mândră pentru pentru asta”, mărturiseşte interpreta, care, însoţită de Dragobetele ei, maestrul Ştefan Cigu.

(w882)

Pentru sărbătoarea dragostei la români, așa cum mai este cunoscut Dragobetele, invitata Iulianei Tudor, Matilda Pascal Cojocăriţa, a pregătit câteva cântece de dragoste.

„Pe vremea când eram tânără şi îndrăgostită... făceam cântecele. Acum, de când am îmbătrânit, mai puţin cu dragoste, mai mult de joc. Din repertoriul meu nu lipsesc însă cântecele de dragoste... sunt cele mai frumoase, cu sentiment, reale. Eu nu sunt adepta cântecelor lacrimogene, pe mine mă caracterizează mai mult melodiile optimiste. Îmi place cântecul de joc şi îmi place să mă inspir din realitate şi din cântecele culese de-a lungul anilor, de la ţăranul care mergea la joc odată, dar acum trebuie să o recunoaştem: nu prea mai avem de unde culege nemodernizat. Acum se creează totul, eu, cu ceea ce am cules în anii '70, anii ´80, cu acelea am rămas şi de acolo mă înspir, din culegerile pe care le aveam din vremuri de demult...”, ne-a povestit interpreta prezentă la filmările spectacolului „Cu drag... de Dragobete”.

(w882)

Lansat în urmă cu 23 de ani, programul „Cu drag...de Dragobete” a devenit unul de tradiție în grila de programe a TVR 1 și a adus în atenția publicului tineri artiști deveniți în timp marile vedete de azi. Anul acesta, „Cu drag... de Dragobete” se va desfășura sub forma unei întâlniri relaxate între tineri artiști și vedetele consacrate ale folclorului. Telespectatorii se vor bucura să asculte melodii din repertoriul tinerilor artiști, având ca temă dragostea. Totodată, în platou, printre invitaţii Iulianei Tudor vor fi şi nume mari ale folclorului românesc care ne vor povesti obiceiurile, tradițiile românilor legate de dragoste şi ne vor cânta melodii cu această tematică din zona pe care o reprezintă.

Ce înseamnă postul TVR Folclor pentru un interpret de folclor lansat şi format de TVR, ne spune chiar Matilda Pascal Cojocăriţa: „Am trecut TVR Folclor printre programele pe care le urmăresc cu mare, mare drag şi cu nostalgie ne aducem aminte de clipe extraordinare! Este strict necesar pentru Televiziunea Română să aibă un astfel de program de folclor, mai ales că Arhiva de aur a televiziunii este atât de bogată şi, în atâţia ani de zile, a adunat material valoros... o arhivă plină de emoţii, plină de folclor, plină de cântece frumoase, de oameni dragi, care ne-au încântat sufletele, cei de dinainte, de odinioară, dar şi cei care sunt astăzi. Adică este foarte bine ceea ce au gândit şi propus cei de la TVR Folclor. Dar mi-ar plăcea, de ce nu, să avem şi programe actuale, adică să se facă și filmări, programe noi...”, mai sugerează interpreta.

(w882)

Din 24 februarie, TVR Folclor devine scena românilor, locul în care și tinerii îşi pot face debutul, ca artişti, dar şi unde putem descoperi, alături de mari interpreți şi orchestre consacrate, tinere talente autentice. Lansarea oficială a TVR Folclor se va desfășura în cadrul spectacolului „Cu drag… de Dragobete”, prezentat de Iuliana Tudor, care aduce pe aceeași scenă câteva dintre vocile consacrate ale cântecului popular, vedete autentice și tineri cu voci deosebite.

23:00 Cu lăutarii după mine

* Muzica lautareasca, de petrecere, de pahar

0:00 Muzica tradiţională

 
Ion Ghițulescu: „Folclorul este hrana mea de toate zilele”

Cu o carieră artistică de peste 55 de ani, construită prin muncă și pasiune, a devenit un simbol al muzicii populare autentice.

Emisiunea TVR 2 „Drag de România mea!”, moderată de Paul Surugiu Fuego, premiată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Revista Actualitatea Muzicală

Cea de-a 33-a ediție a Galei Premiilor anuale ale revistei "Actualitatea Muzicală", publicație ce apare sub egida Uniunii Compozitorilor și ...

Valentin Grigorescu: „Cântecul popular apropie generațiile și le unește sufletele”

Îndrăgitul interpret de muzică populară din județul Argeș are o poveste de viață aparte: înainte de a-și dedica viața cântecului, a lucrat ca ...

 

#TVRfolclor