La 7 noiembrie 1911, în Bălcești, se năştea una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, Maria Lătăreţu. Supranumită „Privighetoarea Gorjului” sau „Prințesa cântecului popular românesc”, Maria Lătăreţu a fost cel de-al 16-lea copil al familiei Ion şi Maria Borcan.
Maria Lătăreţu avea să vorbească despre acea perioadă într-un interviu radio, în anul 1970: „Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică şi săracă, cu două încăperi. Acum nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în interiorul grădinii aveam tot felul de pomi fructiferi, mai mulţi pruni şi meri, iar în faţa casei aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă grădină din Bălceşti”.
Despre marea artistă se spune că a învățat să cânte imitând păsările. Talentul a fost moştenit de la mama sa, descendentă a unei familii de lăutari celebri de pe Valea Gilortului, iar vocea unică a ajutat-o să devină repede cunoscută şi apreciată. „Mă uitai spre răsărit”, „Mai ţii minte, măi, dragă Mărie”, „Lie, Ciocârlie”, „Sanie cu zurgălăi”, „Pe câmpul cu florile” sunt doar câteva dintre melodiile de succes din repertoriul său, care reunea aproximativ 1.000 de cântece, dintre care 104 compoziţii personale.
În 1927, Maria Lătăreţu devine cântăreaţa principală a tarafului „Tică Lătăreţu”, viorist şi cântăreţ din Leleşti, care, un an mai târziu, îi devenea soţ. Celebră deja în Oltenia, în anul 1933, artista ajunge pentru prima dată în Bucureşti.
În anul 1937, este descoperită de folcloriștii Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop, care sunt impresionaţi de vocea, stilul interpretativ şi repertoriul său tradițional. Este anul în care Maria Lătăreţu înregistrează primele sale melodii, pe cilindri de fonograf. În aceeaşi perioadă debutează la Radio București, în emisiunea „Ora satului” şi înregistrează la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea artistică a reprezentanţilor Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români.
Din 13 martie 1939, cu ajutorul lui Constantin Brăiloiu, cântăreața face imprimări pentru casa de discuri Cristal (Electrecord de mai târziu), numeroase alte înregistrări fiind realizate la Radiodifuziunea Română. În toată această perioadă a continuat să cânte şi cu taraful soțului ei, până în anul 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor, prima orchestră de muzică populară de stat.
Maria Lătăreţu a realizat numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate, printre ţările vizitate fiind Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elveția, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, sau Iordania. La Moscova, Maria Lătăreţu a cântat timp de un an, semnând un contract, la restaurantul de artă culinară românească „Dunărea”. A susţinut spectacole extrem de apreciate la „Balşoi Teatr”, unde Aram Haciaturian, marele compozitor al baletului „Spartacus”, a denumit-o „Crăiasa cântecului românesc”.
Dincolo de scenă, puţină lume ştie că viaţa sa a fost foarte tristă: soţul ei a stat şapte ani în lagăr, iar dintre cei şase copii pe care i-a avut, cinci au murit de tineri.
Maria Lătăreţu a încetat din viaţă urma unei congestii cerebrale, la 61 de ani, pe 27 septembrie 1972, la nici un an după decesul soţului ei. Se afla la Românești, într-un turneu, imediat după încheierea unui concert pe care l-a susţinut alături de Ion Luican, Laura Lavric și Ionel Schipoancă.
În amintirea marii artiste, începând cu anul 1981, în fiecare an, la Târgu-Jiu, are loc Festivalul – concurs al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”.
În ultimele sale clipe, Mariei Lătărețu i-a fost alături interpreta Laura Lavric, care spunea, în urmă cu ceva timp, în emisiunea „Reţeaua de Idoli” de la TVR 2:
„Eram într-un turneu în Botoșani şi impresarul mi-a propus: „Laura, la hotel încă nu s-a dat căldura şi vine Maria Lătăreţu. O să-i fie frig, nu vrei s-o iei la tine acasă?”. „Sunt onorată”, i-am răspuns. Când a venit la mine, m-a rugat să dea un telefon. A sunat acasă, cred că era menajera, şi a spus că este la Botoşani şi să stea liniştiţi pentru că este la o cântăreaţă acasă, pe care o iubeşte şi o ştie de mică. Am mers la repetiţii, şi-a fixat tonalităţile şi apoi am mers la maşină. Am întrebat-o dacă nu vrea să mănânce, mi-a spus că nu vrea şi că o doare foarte tare capul. Ne-am dus seara la spectacol. A doua zi dimineaţă, când m-am intersectat cu ea, era legată la cap şi mi-a spus că nu dormise deloc. I-am propus să mergem la spital, care era foarte aproape de locuinţa mea. A spus că se va duce mai târziu, după turneu şi după ce face parastasul soţului ei. Urma apoi să se ducă la medicul său. În maşină, am trecut printr-un drum plini cu gropi. Stătea cu capul lipit de geamul autobuzului, care o tot scutura. Am întrebat-o de ce stă aşa. Mi-a răspuns că atunci când o scutură maşina, nu mai simte atât de rău durerea de cap.
Am ajuns la Românești şi a cântat. Când pe scenă se afla Ion Luican, o văd venind plângând şi s-a oprit în faţa unei oglinzi. Se uita în oglindă şi plângea. Am întrebat-o: „Doamna Maria, aşa-i că vă doare tare capul?”. Iar ea, plângând, îmi spune: „Cred că mi-a plesnit o venă la cap”. „Laura, unde este o cană cu apă să iau pastila?”. Şocată, i-am dat apa... Iar ea şi-a luat pastilele şi s-a întins pe pat. Apoi am auzit cel mai puternic răcnet din viaţa mea, urmat de o răsuflare grea. Am spus să se oprească spectacolul şi am întrebat dacă este vreun cadru medical. A venit repede un asistent medical, dar era prea târziu. Am stat acolo până la 4 dimineaţa, iar când am ieşit, băieţii din orchestră cântau la geamul Mariei Lătăreţu, în semn de omagiu, „Mai ţii minte, măi, dragă Mărie?”.
Pentru cariera sa artistică remarcabilă, Maria Lătăreţu a fost distinsă cu medalia „A cincea Aniversare a Republicii Populare Române”, pentru meritele deosebite în promovarea melosului popular – în anul 1952, Ordinul „Muncii”, clasa a III-a – în 1954, cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice” – în 1964 şi cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a – în 1968.
Cântecele ei se pot auzi la TVR Folclor, cel mai nou post al televiziunii naţionale. Prin misiunea sa, TVR Folclor contribue la promovarea şi conservarea patrimoniului cultural şi artistic al României, a talentelor din toate zonele, la educaţia culturală şi la îmbunătăţirea respectului pentru folclorul, tradiţiile şi obiceiurile românilor şi ale minorităţilor naţionale.