loader
Foto

Galerie foto

Povestea celor 4 subzone ale Maramureşului, într-un mare eveniment folcloric aniversar, de Rusalii, la TVR 1

Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania a sărbătorit, de curând, 65 de ani de existenţă, într-un concert extraordinar desfăşurat la Baia Mare.  

 

Tezaur folcloric

3 zile pline de emoţii, de lacrimi şi zâmbete, pentru a aduce în faţa publicului toată bogăţia Ţării Maramureşului! De la Botez şi până la Nunta din Oaş şi Ţara Lăpuşului, de la baladă şi până la Învârtită şi Tropotită, de la „Floarea de colţ” a lui Ducu Bertzi şi până la „Mociriţa” Angelei Buciu, interpretată în acest concert de AMI, evenimentul prin care Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania a sărbătorit 65 de ani de existenţă a bucurat inimile maramureşenilor şi nu numai.

(w882)

(w882)

Sala Polivalentă „Lascar Pană” din Baia Mare a fost neîncăpătoare pentru iubitorii de cântec, joc şi port românesc, publicul primind fiecare artist cu ropote de aplauze fără sfârşit. Mare parte din acest eveniment a putut fi vizionată de iubitorii de folclor din întreaga ţară la TVR 1, în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric”.

(w882)

(w882)

(w882)

Luni, 24 aprilie, de la ora 12.00, la TVR 1 am fost parte dintr-o poveste… Povestea celor 4 subzone ale Maramureşului (Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului, Maramureşul Voievodal şi Ţara Codrului), spusă cu atâta măiestrie şi naturaleţe de Măriuca Verdeş, o interpretă şi culegătoare de folclor din zona Maramureşului, partener de prezentare fiindu-i Mihai Morar, băimărean la rândul lui. Grupuri tradiţionale şi mari artişti din acest colţ de ţară ne poartă, cu gândul şi sufletul, pe uliţele copilăriei şi ale satului tradiţional: Paula Seling, Maria Casandra Hauşi, AMI, Ducu Bertzi, Grigore Leşe, Coconii Maramureşului şi, bineînţeles, gazda evenimentului, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania (coregrafi Lavinia Paşca şi Dani Bota), orchestra condusă de Eduard Albina.

(w882)

(w882)

Muncă, pasiune, dăruire, sacrificiu şi devotament demonstrează acest colectiv artistic al cărui manager este Iuliana Maria Dragoş, cea care ştie să îşi respecte înaintaşii, dar şi să îi sprijine pe tineri, să le dea aripi şi încredere. Şi, de asemenea, să creeze proiecte unice şi pline de valoare.

În anul 1959 a fost înfiinţat, sub denumirea de Ansamblul de cântece şi dansuri Maramureşul, Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania de azi, care s-a dezvoltat în spiritul cultivării şi promovării valorilor naţionale autentice.

(w882)

De-a lungul colaborării cu echipa emisiunii Tezaur folcloric şi cu Televiziunea Română, Ansamblul Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania s-a dovedit o adevărată şcoală de folclor, o carte în care fiecare pagină este scrisă cu trudă şi sacrificiu de reprezentanţi de marcă din domeniul folclorului.

Producător: Roxana Pletea Popuşoi

16:00 Mostenirea cantecului

* Unul dintre pilonii strategici ai canalului, emisiune de clipuri de muzică populară atât de iubite de public, ce dovedeste ca folclorul si traditiile se transmit din generatie in generatie

18:00 De la sate adunate

*Obiceiuri, tradiţii legate de anumite sărbători (Mărţişor, Sânziene, nunta, Lăsatul Secului etc), patrimoniu etnografic şi folcloric, tezaure umane vii, meşteri populari (arhivă);

*Zestrea romanilor

*Zestrea romanilor-Randuiala vremurilor

 
Lalelele, reginele grădinilor în sezonul de primăvară!

În duminica de Florii, la „În grădina Danei” aflăm totul despre cultura hidroponică de lalele. De asemenea, ne informăm cum putem avea un ...

Tradiții bucovinene: port, dans și gastronomie | VIDEO

Tradiții bucovinene: port, dans și gastronomie | VIDEO

publicat: miercuri, 09 aprilie 2025

Într-o zi însorită de primăvară, cu temperaturi depășind 15 grade, pârtia devine un cadru festiv unde sporturile de iarnă se împletesc cu ...

Dor de Dobrogea – Floarea Tănăsescu

Dor de Dobrogea – Floarea Tănăsescu

publicat: sâmbătă, 29 martie 2025

Una dintre vocile care rămân cu noi și transformă cântecul într-o emoție ce ne însoțește mult timp după ce tăcerea se așterne.

 

#TVRfolclor