loader
Foto

„Zestrea românilor” se păstrează la TVR Folclor

Seria specială de documentare despre cultura și valorile autentice ale românilor se vede, din decembrie, la TVR Folclor.

 

Programul de antropologie culturală dedicat consemnării şi conservării culturii şi civilizaţiei ţărăneşti din ţinuturile locuite de români – şi nu numai – va putea fi urmărit, în această iarnă, la TVR Folclor, postul Televiziunii Române ce va reuni, în programele sale, emisiuni de suflet ale telespectatorilor, muzică populară, tradiţii şi obiceiuri, locuri, oameni, valori.

Necesitatea realizării unui astfel de proiect reieşea, încă de la prima sa ediţie, din contextul actual de degradare a tradiţiilor româneşti, asaltate de aşa-zisele beneficii ale consumismului globalizant care tratează cultura diferenţelor cu superficialitate.

(w882) zestrea ro

Ritualurile de trecere (naşterea, nunta, înmormântarea) meşteşugurile tradiţionale, gospodăria ţărănească, ocupaţiile, sărbătorile religioase de peste an, graiul, cântecul şi jocul se consemnează autentic acolo unde mai pot fi găsite sau sunt reconstituite cu mare atenţie pentru veridicitate şi autenticitate, cu ajutorul unei documentări solide pe teren, cu sprijinul specialiştilor etnografi şi antropologi, dar, mai ales, al localnicilor care au fost martori la practicarea lor cu zeci de ani în urmă.

„Este ultimul moment în care acest lucru se mai poate face pentru că: actanţii (bătrânii care cunosc tradiţiile) mor; astăzi cununăm, botezăm, înmormântăm, doar pentru că aşa am apucat fără să ştim de ce; trăim într-un secol al imaginii, mass-media globalizează însăşi fibra spirituală a popoarelor, amestecând credinţele în creuzetul mondial şi fabricând mentalităţi noi pentru lumi noi. Fără zestrea tradiţională, omul devine o fiinţă fără rădăcini, fără identitate, fără comunitate, o fiinţă tot mai însingurată, deşi aparent socializează în spaţiul virtual”, declara realizatoarea TVR Carmen Stoica.

(w882) zestrea ro

Pentru realizarea filmului documentar „Zestrea românilor”, echipa TVR a parcurs aproape toate zonele etnografice ale ţării, axându-se pe consemnarea riturilor de trecere (naşterea, nunta, înmormântarea), a obiceiurilor legate de muncă şi a sărbătorilor de peste an. Din această iarnă, seria „Zestrea românilor”, premiată la diferite festivaluri de film, poate fi urmărită între programele postului TVR Folclor.

 

9:00 Muzica regiunilor

*Clipuri din Arhiva TVR din toate regiunile ţării

11:00 Muzica regiunilor

*Clipuri din Arhiva TVR, recente şi de la terţi din toate regiunile ţării

 
Lalelele, reginele grădinilor în sezonul de primăvară!

În duminica de Florii, la „În grădina Danei” aflăm totul despre cultura hidroponică de lalele. De asemenea, ne informăm cum putem avea un ...

Tradiții bucovinene: port, dans și gastronomie | VIDEO

Tradiții bucovinene: port, dans și gastronomie | VIDEO

publicat: miercuri, 09 aprilie 2025

Într-o zi însorită de primăvară, cu temperaturi depășind 15 grade, pârtia devine un cadru festiv unde sporturile de iarnă se împletesc cu ...

Dor de Dobrogea – Floarea Tănăsescu

Dor de Dobrogea – Floarea Tănăsescu

publicat: sâmbătă, 29 martie 2025

Una dintre vocile care rămân cu noi și transformă cântecul într-o emoție ce ne însoțește mult timp după ce tăcerea se așterne.

 

#TVRfolclor