loader
Foto

Dana Constantinescu: „Cei care oferă flori să le achiziționeze de la producătorii autohtoni, să renunțe măcar pentru o săptămână la trandafiri, orhidee...”

Cu tematici diverse din domeniul agricol ne întâlnim, din nou, „În grădina Danei”. Emisiunea de tip magazin poate fi urmărită duminica, de la ora 10.30, pe TVR 1, iar la TVR Folclor, tot duminica, de la ora 9.00.

 

Întâlniri cu oameni noi, informaţii despre modul în care fiecare dintre noi putem obţine legume sănătoase, ce flori şi arbuşti să ne punem în grădină şi cum să o îngrijim – toate acestea se numără printre propunerile noului sezon al emisiunii de tip magazin „În grădina Danei”. Din această primăvară, Dana Constantinescu ne dă întâlnire duminica, de la ora 10.30, la TVR 1 şi, de la ora 09.00, la TVR Folclor.

„Specialiştii speră într-un an agricol mai bun decât cel de anul trecut, dar sunt destul de rezervaţi. Dacă vine un ger de două-trei nopţi în aprilie, iar vara va fi secetoasă şi noi nu ne pregătim din timp un sistem de irigaţie adecvat, atunci s-ar putea să nu avem nici fructe multe, nici suficiente legume. În schimb, vom avea din belşug dăunători”, spune nu prea optimistă Dana Constantinescu. De mai mult optimism, însă, ba chiar de multe idei şi sugestii pentru cei pasionaţi de natură şi grădinărit vom avea parte urmărind noul sezon „În grădina Danei”, la TVR 1 şi la TVR Folclor.

(w882) Dana Const

Am fost curioşi să aflăm cum arată grădina Danei de acasă, dar şi ce plante, arbori, flori sunt preferatele ei... „Am lalele şi narcise, bujori şi trandafiri, 3 meri şi un vişin bătrân, 2 butaşi de vie, o magnolie şi mult gazon. Abia am aşteptat să mă apuc de curăţat gradina. Primul lucru pe care l-am făcut în zilele cât mai era zăpada a fost să împrăștii niște îngrășământ granule pentru gazon. Apoi, urmează curăţatul pomilor şi voi tunde trandafirii”, ne-a povestit Dana.

Dar cei care nu au o gradină sau o curte unde să-şi planteze florile, pomii şi să-şi cultive legumele? Tot de la echipa emisiunii „În grădina Danei” am căutat să găsim răspunsuri pentru întrebările telespectatorilor legate de culturi care se pretează pentru spaţii mici – de exemplu, balconul... „Aproape în fiecare săptămână, doamna Adela Boieriu, biolog la Gradina Botanică din București, ne va vorbi despre o floare de apartament - îngrijire și înmulțire”, ne-a asigurat Dana Constantinescu.

(w882) Dana Const

Şi pentru că suntem în luna în care răsfăţăm doamnele şi domnişoarele, iată recomandările „În grădina Danei” pentru domni la acest capitol: „Producătorii au solariile pline de lalele, zambile, narcise, cyclamen...  Important este ca cei care oferă flori să le achiziționeze de la producătorii autohtoni. Să renunțe măcar pentru o săptămână la trandafiri, orhidee... Gestul contează!”, e de părere realizatoarea şi prezentatoarea emisiunii, Dana Constantinescu.

În prima ediţie a noului sezon „În grădina Danei”, la TVR 1 şi TVR Folclor

Pe 6 aprilie, de la ora 10.30, aflăm totul despre tăierea trandafirilor, pentru că mulţi telespectatori i-au scris Danei şi i-au solicitat să vorbească despre acest subiect.

(w882) Taierea tr

(w882) Trandafiri

Tăierea trandafirilor primăvara este o activitate pe care fiecare grădinar trebuie să o facă anual. Indiferent de experiența pe care o ai sau dacă este prima dată când te ocupi de tăierea trandafirilor din grădina ta, este esențial să cunoști anumite informații, reguli și recomandări utile. Le primim duminică, de la Marin Constantin, de profesie horticultor.

foto: TVR, FB In gradina Danei

14:00 Cântec românesc

*Clipuri din Arhiva TVR din toate regiunile ţării

16:00 Mostenirea cantecului

* Unul dintre pilonii strategici ai canalului, emisiune de clipuri de muzică populară atât de iubite de public, ce dovedeste ca folclorul si traditiile se transmit din generatie in generatie

 
Lalelele, reginele grădinilor în sezonul de primăvară!

În duminica de Florii, la „În grădina Danei” aflăm totul despre cultura hidroponică de lalele. De asemenea, ne informăm cum putem avea un ...

Tradiții bucovinene: port, dans și gastronomie | VIDEO

Tradiții bucovinene: port, dans și gastronomie | VIDEO

publicat: miercuri, 09 aprilie 2025

Într-o zi însorită de primăvară, cu temperaturi depășind 15 grade, pârtia devine un cadru festiv unde sporturile de iarnă se împletesc cu ...

Dor de Dobrogea – Floarea Tănăsescu

Dor de Dobrogea – Floarea Tănăsescu

publicat: sâmbătă, 29 martie 2025

Una dintre vocile care rămân cu noi și transformă cântecul într-o emoție ce ne însoțește mult timp după ce tăcerea se așterne.

 

#TVRfolclor